Istoric

 

A fost un început…

 

Trebuie să recunosc că nu am venit ca profesor la Liceul Baptist; într-un anume fel l-am „descoperit” şi el m-a ales să-l slujesc. Am început a servi o cauză, o nouă şansă pe care avea să o ofere democraţia fragilă a anilor ’90. Posibilităţile care s-au deschis în toate domeniile erau numeroase şi provocatoare. Începutul anului 1990 mă găsea slujind în Biserica Creştină Baptistă „Renaşterea” – Arad,în Biserica Creştină Baptistă Covăsânţ, Sâmbăteni, Vladimirescu şi în Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste ca secretar, poziţie de slujire pe care o deţin şi în prezent.

Luna iunie a anului 1990 am petrecut-o în Elveţia, la cursurile de vară organizate de Seminarul Baptist din Ruschlikon, împreună cu alţi colegi păstori din Arad şi nu numai; era prima mea ieşire de acest fel. La întoarcerea în ţară, la începutul lunii iulie, am fost contactat de către fr. Ioan Ungurean, membru al Bisericii „Speranţa”- Arad, care mi-a vorbit despre iniţiativa luată de dânsul împreună cu o seamă de părinţi pentru începerea unei şcoli creştine în Arad. Fr. Ungurean mi-a vorbit despre demersurile care s-au făcut la nivel de cult şi de Protocolul nr. 10/480/05.06.1990, încheiat între Ministerul Cultelor şi Ministerul Învăţământului, prin care se crease posibilitatea înfiinţării de şcoli teologice şi seminarii liceale, începând cu anul şcolar 1990/1991.

Viziunea aceasta m-a prins şi am început să sprijinesc această iniţiativă nu doar de pe poziţia de secretar al Comunităţii, cu sarcina de a face toate demersurile legale, ci şi din perspectiva celui captivat de ceea ce însemna pentru mine transmiterea Evangheliei pentru generaţiile următoare într-un cadru academic organizat, ceea ce era extraordinar!

Nu pot să nu amintesc unul dintre momentele cele mai grele prin care am trecut, legat de înfiinţarea acestei şcoli. Un aspect dureros pe care fr. Ungurean mi l-a împărtăşit a fost faptul că cei mai mulţi fraţi şi chiar colegi pastori erau atât de prinşi de transformările postrevoluţionare, încât nici nu aveau timp să asculte măcar problemele pe care le ridica întemeierea acestei şcoli., în care cu greu puteau crede chiar fraţii creştini, cu atât mai puţin cei de la Inspectoratul Şcolar.

În timp ce fr. Ioan Ungurean, în vara anului 1990, a plecat în S.U.A, am rămas să port povara acestui început de unul singur: tot ceea ce însemna reprezentarea oficială, demersuri şi responsabilităţi. Din nefericire, în acea schimbare continuă de miniştri a fost înlocuit şi ministrul învăţământului, Mihail Şora, aprobările obţinute anterior fiind lovite de nulitate. Examenul de admitere avusese deja loc pentru cei care aveau să fie prima clasă cu care începea Liceul Creştin şi părinţii mă întrebau mereu care va fi soarta acestor copii. Nu aveam nici un răspuns…era o situaţie prin care nu aş mai vrea să trec vreodată.

Din cauze şi în circumstanţe pe care nu le puteam controla, am ajuns în 13 septembrie 1990 fără aprobarea Ministerului Învăţământului. Pe lângă acest aspect problematic, vechea mea Dacie era defectă şi cu greu am găsit pe cineva să-şi pună maşina la dispoziţie pentru drumul pe care trebuia să îl fac, urgent, la Bucureşti. Fr. Nădăban din Biserica Şega, acum plecat la Domnul, avea o maşină nouă, Dacia 1300, şi s-a oferit să mă ducă la Bucureşti. Dar, înainte de a ajunge la Sibiu, într-o curbă, maşina a părăsit carosabilul şi ne-am oprit într-un şanţ de pe marginea şoselei. Fiind aproape de miezul nopţii, cu greu am reuşit să remediem defecţiunile apărute în urma accidentului, după care am fost nevoit să conduc tot drumul spre Bucureşti.

Ajunşi la sediul Ministerul Învăţământului de atunci, ne-a întâmpinat o aglomeraţie de nedescris, coridoarele erau pline de inspectori şcolari din ţară. Acolo l-am întâlnit pentru prima dată pe fr. Cătană, directorul Liceului Penticostal din Timişoara. El mi-a spus că există foarte puţine şanse să intru în audienţă în acea ultimă zi de care depindea înfiinţarea şcolii (14 septembrie 1990), pentru că erau acolo personae care aşteptau deja de mai multe zile. Nu am comentat, fiind sub apăsarea responsabilităţii pe fondul oboselii acumulate, care făcea ca situaţia să fie de-a dreptul deprimantă.

Nici astăzi nu îmi explic cum, în câteva ore, am intrat la Inspectorul General al Ministerului Învăţământului, Sorin Antohi, căruia i-am spus direct cine sunt, care este scopul demersului şi faptul că deja a avut loc examenul de admitere pentru elevii clasei a IX-a. După ce m-a felicitat, a pus avizul favorabil pe adresa nr. 763/1990 din 24 septembrie 1990.

Aşa a fost posibilă începerea primei clase a Seminarului Liceal Baptist Arad, luni, 17 septembrie 1990, în clădirea Liceului „Vasile Goldiş” din Arad. Era voia lui Dumnezeu, era lucrarea Lui, şi lucrul acesta avea să fie dovedit în timp.

Ce a însemnat implicarea mea ulterioară în şcoală şi cum a decurs colaborarea cu diverşi profesori care au predat la început, ca de exemplu şi sr. Priscilia Caciora; cum în primăvara anului 1991 ne bucuram că fr. Rediş Ioan a acceptat povara de a deveni director al liceului…toate acestea…nu sunt ele oare scrise în ,,cartea cronicilor” ?

Mărturisesc astăzi, după toţi aceşti ani de existenţă a acestei şcoli, că implicarea mea nu a fost doar conjuncturală, ci una de fond. Mă bucur că aproape toţi tinerii care au trecut prin acest liceu mi-au fost elevi; prin acest lucru, am văzut împlinit obiectivul predării mele, şi anume transmiterea Evangheliei pentru generaţiile viitoare.

La ceas aniversar, slăvesc pe Domnul şi-I mulţumesc pentru toţi colaboratorii mei de nădejde, ştiind că osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică.

Pastor, Petru Bozian
Biserica Creştină Baptistă “Învierea” Arad